EduVision 2020

eduVision 2020, 1st edition: Bucharest

Conferinţa eduVision 2020 – ecouri internaţionale

eLearning-ul capătă o amploare tot mai mare în întreaga lume iar necesitatea, eficienţa şi beneficiile noilor metode de învăţare sunt confirmate de specialiştii în educaţie.

 

Peste patru sute de specialişti în educaţie – miniştri, consilieri, academicieni, directori de IT şi profesori din zeci de ţări au participat la Bucureşti, la Conferinţa eduVision 2020, pentru a susţine adoptarea instruirii asistate de calculator şi pentru a dezbate modalităţile de dezvoltare a învăţământului.

 

Ecourile evenimentului desfăşurat la Bucureşti au ajuns în 27 de ţări de pe 3 continente. Informaţiile esenţiale despre eduVision, traduse în 27 de limbi au fost transmise şi recepţionate de către cele mai importante agenţii internaţionale de presă, fiind disponibile în întreaga lume.

 

„eduVision este o platformă extrem de bună pentru reunirea specialiştilor din sfera ştiinţelor cognitive de învăţare şi din sfera educaţiei, cu specialişti în ştiinţele informaţiei şi tehnologiei. Aşa că le doresc toate cele bune, le doresc succes. Văd un viitor luminos, ce poate fi parte a unui proces care ne va conduce spre o lume mai bună, în special pentru educaţie”, a declarat Andreas Demetriou, fostul ministru al Educaţiei din Cipru.

 

„Iniţiativa eduVision 2020 este o bună lecţie pe care trebuie s-o învăţăm. Am înţeles cu toţii că şcoala trebuie să fie în rând cu viaţa. Şcoala trebuie să fie atractivă pentru elevii noştri şi va fi doar atunci când vom reuşi integrarea tehnologiei educaţiei în toate şcolile din Republica Moldova”, a declarat Tatiana Potâng, Viceministru al Educaţiei din Republica Moldova.

 

„Pe vremea mea, foloseam toate degetele. Acum, tinerii folosesc doar unul. De regulă arătătorul, cu care manevrează paginile tabletei de pe care citesc cărţi”, a declarat consilierul Abdalla Al Amiri din Ministerul Educaţiei din Emiratele Arabe Unite.

 

Iniţiativa este lansată de SIVECO Romania, lider regional în eLearning, sub patronajul Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Ministerului Afacerilor Externe şi Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, în parteneriat cu Agora Group şi cei mai importanţi jucători mondiali ai domeniului – Intel, IBM, Microsoft, Oracle.

 

„Vor fi încurajate parteneriatele regionale, naţionale şi internaţionale pentru demararea unor proiecte concrete destinate creşterii performanţelor educaţiei prin valorificarea potenţialului oferit de IT&C. Sunt invitaţi să participe la Iniţiativă toţi actorii publici, privaţi şi neguvernamentali cu activitate relevantă în domeniul integrării IT&C în educaţia şcolară”, a declarat Irina Socol, Preşedinte & CEO SIVECO Romania.

 

Conferinţa eduVision reprezintă o platformă importantă de dezbatere a exemplelor de bună practică, a tendinţelor, inovaţiilor şi noutăţilor din domeniul eLearning-ului. Aprecierea unanimă a participanţilor a fost că evenimentul este extrem de necesar şi util, aducând în discuţie teme de mare impact pentru dezvoltarea viitoare a învăţământului şi privind rolul soluţiilor informatice în educaţie.

 

„Investiţia în educaţie trebuie să asigure dezvoltarea sustenabilă a profesorilor şi a directorilor de şcoli. Ministerul nostru a adaptat strategiile de dezvoltare a educaţiei la nevoile actuale. Scopul nostru este ca profesorii să dobândească competenţe înalte care să le permită să folosească tot ceea ce este nou”, a declarat Dr. Ahmed Mohamed Mahmoud Mohamed Tobal, Chief Information Officer în Ministerul Educaţiei din Egipt.

 

„Modificările în educaţie cer mult timp şi cer o abordare holistică. Am prezentat membrilor Comisiei Europene expertiza SIVECO Romania în implementarea deciziilor legate de educaţie şi au fost foarte încântaţi. Educaţia este ultima frontieră a revoluţiei digitale. Am încredere că vom trece către o educaţie digitală şi o societate digitală reală”, a declarat Florin Lupescu, consilier principal la Comisia Europeană, Directoratul General pentru Societatea informaţională şi Media.

eduVision 2020 – shaping the vision of education

Bucharest, 12.09.2011eduVision 2020, the most important event for eLearning and education development in Eastern Europe, will be organized on the 16th-17th of September 2011 in the Palace of Parliament, Bucharest, Romania, by Agora Group and SIVECO Romania, with the support of the Ministry of Education, Research, Youth and Sports, of the Ministry of Communications and the Information Society and of the Ministry of Foreign Affairs.

 

eduVision 2020 conference aims to present the newest trends in education and eLearning, to define the best practices on using IT&C for education and to create a common vision for the future of education worldwide. eduVision 2020, through the yearly conference and expo and through the initiative website, is meant to be a platform for sharing best experiences, showing significant case studies, debating and commenting different initiatives and finding paths for a better future in education.

 

“In order to open the gate to a better future for our children, we all are responsible to work together to develop the Information Society by offering access to quality education, fast transfer of knowledge and competencies, to bring innovation in the classroom, to develop a more competitive output, along with a more efficient resource allocation and to empower all the citizens to partake to the development of the society. We believe that eLearning is the right answer to the challenges of the FUTURE”, says Irina Socol, President & CEO SIVECO Romania.

 

Romulus Maier, Managing Partner Agora Group, adds: “Technology is exponentially evolving. It’s not easy to find out what would imply the use of different tools on long term, what are the most suited forms of use and what metrics to use. There is no question, our civilization is build on teaching and education. But as far as the technology and education tools are developing the educational system, the teachers and educators have to adapt themselves. eduVision 2020 is an initiative which aspires to get togheter the most authorized voices, from different geographies and cultures, in order to shape a vision for the education of the next decades”.

 

The first edition of eduVision 2020 welcomes representatives of the European Comission, Education Ministries from more than 25 countries from Europe, Middle East, Africa and Commonwealth of Independent States (CIS), Members of Embassies and Consulate Representancies in Romania, Executive management of MECTS, MAE and MCSI, decision makers and decision influencers from the Romanian educational system, professors and teachers from High Schools and Universities, NGO’s and International and Romanian Mass Media.